Cum ar fi să sapi o groapa în fiecare zi? O groapă cât lopata, şi pe lăţime şi pe înălţime, în pământul bocnă de secetă de la Camp Green Lake. Se spune că te face mai puternic, mai ales într-o tabără de corecţie.

Stanley Yelnats a ajuns la Camp Green Lake pentru ca ar fi furat adidasii unui celebru jucator de baseball. Puştiul este însă nevinovat, ne spune autorul încă de la începutul cărţii. De vină este stră-străbunicul lui Stanley, bată-l vina să-l bată … his no-good-dirty-rotten-pig-stealing-great-great-grandfather… a adus ghinionul în familie, în urmă cu o sută de ani.

Celelalte cărţi ale lui Louis Sachar sunt poveşti pentru copii. Aparent, Holes nu e cu mult diferită: are ca personaje principale o mână de puşti, e plină de pilde şi râzi şi te minunezi citind-o. E perfectă pentru lectura dinainte de culcare, ca după ce o laşi deoparte să ai câteva momente să te gândeşti la ce e corect şi incorect, la rostul pe care îl are orice gest sau gând, la ce (nu) contează, la prietenie, la cum ne intersectăm unii cu alţii.

Povestea lui Stanley se intersectează cu povestea veche de un secol a stră-străbunicului său şi cu legenda lui Kissin’ Kate Barlow, proscrisă pentru că iubise un negru. Capitolele sunt scurte, uşor de parcurs, personajele puternic conturate.

Săpatul gropilor pentru a te îndrepta este doar un pretext. Stanley sapă gropi ca să afle adevărul. Prima groapă este cea mai grea. Atunci când crede asta, nu a sapat-o încă pe următoarea. Şi, după ce o termină cu chiu cu vai pe a doua, i se spune că a treia este cea mai grea.

Sachar spune că scrie cărţi pentru plăcerea de a fi citite. Mesajele sau pildele care vin odată cu ele sunt în plan secund. La mine a prins. Mai rămâne să văd ecranizarea cărţii, din 2004, cu Sigourney Weaver şi Jon Voight.